În ultima vreme declinul rasei ecvine în ţara noastră este tot mai evident! Chiar dacă reuşim să trecem peste căruţele înca comune pe străzile noastre aproape europene, tot nu ne putem preface că indiferenţa faţă de animale nu există.
Abia acum începem să vedem câinii ca şi animale de companie, cum să vedem caii ca pe mai mult decât motorizarea săracului?!
Lăsând toate acestea de o parte, putem să ne îndreptăm atenţia asupra necontenitului import de cabaline din ţările străine, ca de exemplu Olanda.
Noua modă la noi este ca, pe langă maşina de lux, vila cu piscină şi casa de vacanţa într-o ţară exotică să mai ai şi un armăsar mare, negru, Fresian! Cu cât mai scump cu atât mai bine!
Şi aşa se ajunge din nou ca noi să investim în alte ţări decât să ne uităm în jur la bogăţiile noastre.
Probabil din necunoştiinţă de cauză, sau din nepăsare, românii cumpără exemplare străine cu zeci si zeci de mii de euro, şi nu exemplare de mare valoare, ci mediocre şi fără cunoştinte deosebite de dresaj, echitaţie sau atelaj. Astfel, România nu se îmbogaşeşte cu nimic, nu ne putem mândri cu mai multe medalii, cupe sau măcar expoziţii caştigate, ci doar cu acei mii de euro cheltuiţi.
La noi în ţară, la ora actuală sunt mai mulţi cai de vânzare decât şi-ar putea imagina vreodată cineva. Marile herghelii ale ţării: Sâmbăta de Jos, Rădăuţi, Ploieşti, Mangalia, Lucina sunt date uitării chiar dacă dau spre vânzare la preţuri extrem de mici caii de mare valoare. Din păcate nici armăsarii de monta publică, care odată erau la mare căutare, nu mai văd lumina zilei prea des şi rămân uitaţi în grajd luni, chiar ani de zile. Hergheliile rămân pline ani după ani cu mânji din armăsari de linii mari, cu descendenţi campioni, şi se golesc prin casarea aleatorie, ca la loto, a cailor mai puţin norocoşi.
De ce oare nu putem vedea bogaţia din curtea proprie şi râvnim întotdeauna dupa „capra” vecinului?
Lipiţanii nostri de ce nu sunt buni cai de paradă sau de atelaj?
Ghidranul nu e bun cal de sarituri?
Pur Sangele Arab nu e cel mai rezistent?
Calul de Sport Românesc nu e frumos?mandru?mare?impozant?
Dar Trăpaşul ce vină are? De ce să nu mai simtă zgura sub picioare?
Huţulii noştri nu sunt la fel de mici, pufoşi ca poneii Shetland?
Semigreii noştri nu trag la fel ca Ardenezii sau Belgienii? Nu au picioarele la fel de puternice? Crupa la fel de mare?
De ce nu lăsăm fala altora şi nu o vedem pe a noastră? Dacă un Lipiţan dresat, curat şi învăţat se vinde pe piaţa noastră cu 2000 de RON, ce mai putem cere de la economia în criză?! Când alţii dau 2000 de Euro pe un mânz de 6 luni din Olanda…
Din păcate, caii noştri rămân necumpăraţi, neîncălecaţi si fără speranţă, astfel incapabili să se ridice din puţul fără fund în care au căzut în urmă cu mulţi ani.
În concluzie ei au nevoie de ajutorul nostru, trebuie sa luptam pentru imaginea lor în ţara noastră! Să încercăm să punem pe prima pagină a echitaţiei române cai autohtoni, crescuţi şi dresaţi de noi, doar aşa avem şansa să fim luaţi în serios şi să fim consideraţi merituoşi!
Mureşan Ana
17.05.2010
Astept pareri, PRO dar mai ales CONTRA, ma intereseaza critica voastra cu privire la cele scrise de mine!
Lăsând toate acestea de o parte, putem să ne îndreptăm atenţia asupra necontenitului import de cabaline din ţările străine, ca de exemplu Olanda.
Noua modă la noi este ca, pe langă maşina de lux, vila cu piscină şi casa de vacanţa într-o ţară exotică să mai ai şi un armăsar mare, negru, Fresian! Cu cât mai scump cu atât mai bine!
Şi aşa se ajunge din nou ca noi să investim în alte ţări decât să ne uităm în jur la bogăţiile noastre.
Probabil din necunoştiinţă de cauză, sau din nepăsare, românii cumpără exemplare străine cu zeci si zeci de mii de euro, şi nu exemplare de mare valoare, ci mediocre şi fără cunoştinte deosebite de dresaj, echitaţie sau atelaj. Astfel, România nu se îmbogaşeşte cu nimic, nu ne putem mândri cu mai multe medalii, cupe sau măcar expoziţii caştigate, ci doar cu acei mii de euro cheltuiţi.
La noi în ţară, la ora actuală sunt mai mulţi cai de vânzare decât şi-ar putea imagina vreodată cineva. Marile herghelii ale ţării: Sâmbăta de Jos, Rădăuţi, Ploieşti, Mangalia, Lucina sunt date uitării chiar dacă dau spre vânzare la preţuri extrem de mici caii de mare valoare. Din păcate nici armăsarii de monta publică, care odată erau la mare căutare, nu mai văd lumina zilei prea des şi rămân uitaţi în grajd luni, chiar ani de zile. Hergheliile rămân pline ani după ani cu mânji din armăsari de linii mari, cu descendenţi campioni, şi se golesc prin casarea aleatorie, ca la loto, a cailor mai puţin norocoşi.
De ce oare nu putem vedea bogaţia din curtea proprie şi râvnim întotdeauna dupa „capra” vecinului?
Lipiţanii nostri de ce nu sunt buni cai de paradă sau de atelaj?
Ghidranul nu e bun cal de sarituri?
Pur Sangele Arab nu e cel mai rezistent?
Calul de Sport Românesc nu e frumos?mandru?mare?impozant?
Dar Trăpaşul ce vină are? De ce să nu mai simtă zgura sub picioare?
Huţulii noştri nu sunt la fel de mici, pufoşi ca poneii Shetland?
Semigreii noştri nu trag la fel ca Ardenezii sau Belgienii? Nu au picioarele la fel de puternice? Crupa la fel de mare?
De ce nu lăsăm fala altora şi nu o vedem pe a noastră? Dacă un Lipiţan dresat, curat şi învăţat se vinde pe piaţa noastră cu 2000 de RON, ce mai putem cere de la economia în criză?! Când alţii dau 2000 de Euro pe un mânz de 6 luni din Olanda…
Din păcate, caii noştri rămân necumpăraţi, neîncălecaţi si fără speranţă, astfel incapabili să se ridice din puţul fără fund în care au căzut în urmă cu mulţi ani.
În concluzie ei au nevoie de ajutorul nostru, trebuie sa luptam pentru imaginea lor în ţara noastră! Să încercăm să punem pe prima pagină a echitaţiei române cai autohtoni, crescuţi şi dresaţi de noi, doar aşa avem şansa să fim luaţi în serios şi să fim consideraţi merituoşi!
Mureşan Ana
17.05.2010
Astept pareri, PRO dar mai ales CONTRA, ma intereseaza critica voastra cu privire la cele scrise de mine!
