Şcoala de echitaţie Nevzorov şi comunicarea fără constrângere ( de Ispas Ionascu Doroteea)

Cu toţii probabil am văzut cai chinuiţi cu zăbale de tot felul, duble şi nearticulate, cât mai inconfortabile, cât mai puternice, cât mai crude, cât mai elegante...acele „bijuterii” în apareţe, pot fi nişte obiecte de tortură în mâinile nepricepuţilor sau nepăsătorilor...mulţi cai mor devreme din aşa ceva( din constrângere şi nepăsare,...Poate că ele sunt elegante şi îi dau calului acea nobleţe incomparabilă, dar folosite fără judecată şi prea des pot omorî un biet cal tânar care nu are nici o vină...şi care ar fi putut executa acele mişcări de dresaj fără constrângere...
Şcoala Nevzorov însă a demonstrat faptul ca aceste animale nobile şi inteligente nu trebuie forţate pentru a asculta şi a minunat întreaga lume prin comunicarea atât de strânsă cu calul...pur şi simplu ea a eliminat orice fel de a controla capul calului! Tot ce se foloseşte este o simplă funie ce înconjoară pieptul...şi probabil nu ne-ar veni să credem cât de perfect execută caii piaful, capriola, ingenuncherea sau alte mişcări de dresaj care noi considerăm că pot fi obţinute doar prin prin controlarea maximă a gurii şi prin chinul suferit de cal care este complet neajutorat...
Această metodă minunată a fost adusă de către Alexander Nevzorov, cel ce a înfiinţat şcoala şi a denumit-o. Părerea sa despre sportul ecvestru de azi (desigur, cel în care calul suferă) este la fel ca şi părerea noastră, a tuturor, despre lagărele de concentrare, iar mai târziu, afirmă el, nepoţii noştri vor privi trecutul cu ruşine şi groază. Dacă ne gândim mai bine, putem să comparăm lagărele de concentrare cu viaţa unor cai de sport de azi: jumătate din viaţă sunt folosiţi la concursuri pentru a aduce bani, li se pun toate zăbalele si obiectele de tortură, sunt biciuiţi cu nepăsare, iar apoi toţi sfărşesc morţi, ori duşi la abator pe un preţ bun, ori din cauza chinului provocat de înfrăierile puternice...aşa au sfârşit caii de la şcoala de călărie Komarovo, cea mai prestigioasă şi scumpă şcoală din Sankt Petersburg...mulţi dintre ei fiind cai tineri, omorâţi de consecinţele sportului ecvestru, traume si boli, toate provocate de acei călăreţi...Cu siguranţă acest lucru vă va revolta: este corect să moară atâţia cai tineri, este corect ca nişte cai ce au muncit şi şi-au stors toate puterile pentru câştigul stăpânilor să fie daţi la abator?? Aşa l-a revoltat şi pe Alexander Nevzorov şi l-au determinat să creeze „Revoluţia sportului ecvestru” prin filmul „Calul crucificat şi Risen”, un film remarcabil, care doreşte să trezească mintea tuturor oamenilor arătându-le partea ascunsă a echitaţiei. Însă nu se opreşte aici şi înfiinţează o şcoală ce îi va urma principiile: o cale fără violenţă, o cale pe care o vor urma şi calul şi călăreţul deopotrivă - o cale ce va duce la adevărata armonie dintre cei doi: două trupuri, însă doar un suflet. Aşa doreşte Alexander Nevzorov ( nu il cunsti personal) să fie relaţia cal-călăreţ, şi nu are dreptate? Echitaţia este un sport al înţelegerii, iar călăreţul nu trebuie să trateze calul ca pe un obiect fără sentimente şi fără simţuri, mai ales...
”Cu coada curgând şi coama zburând,
Cu nările largi, niciodată lungite de durere,
Boturile neînsângerate de zăbală sau de frâu,
Şi picioarele ce fierul niciodată n-au purtat,
Şi flancurile neînspăimântate de pinteni sau cravaşă,
O mie de cai, sălbăticia, libertatea,
Ca valurile ce se urmăresc in mare...”
Lord Byron

După ce am povestit despre principiile şi istoria şcolii, despre „tatăl” ei şi despre acele lucruri înfiorătoare care ne-au revoltat, acum vom povesti despre ea în sine, despre cum arată. Păi probabil cu toţii ne-am imagina un paradis al cailor, un loc mirific unde caii sunt trataţi regeşte...şi nu exagerăm! Aceasta este chiar şcoala Nevzorov! Minunatul loc ce se află în Rusia, adăposteşte câţiva cai trataţi regeşte, şi anume: Lipissina (iapa castanie), Perst (armăsarul murg închis),Tashunko (armăsarul murg-cireşiu) şi Kaogi (armăsarul negru) şi alţii (alaturi de altii). Aceştia sunt reprezentanţii şcolii, cei care au fost dresaţi după principile Nevzorov de către Alexander insuşi. Este miraculos cum caii evoluează cu atâta perfecţiune...dar dacă ne gândim mai bine metoda prin care sunt dresaţi îi face să fie mai relaxaţi şi liniştiţi, nefiind speriaţi si chinuiţi cu acele instrumente, iar respectul şi dragostea care li se oferă, armonia în care sunt cu omul...nu e de mirare că aceste făpturi minunate execută totul cu atâta pasiune şi plăcere...
La sfârşit, deoarece titlul este şi „Comunicarea fără constrângere” am să va prezint un nou „instrument” pentru armonia şi recunoştinţa noastră faţă de această creatură nobilă şi inteligentă. Acel instrument se numeşte frâu fără zăbala şi a fost inovat de către nişte oameni minunaţi, probabil care au urmat principiile lui Alexander. Deoarece noi nu suntem dresori profesionişti şi poate că nu înţelegem atât de bine calul precum îl înţeleg ei, deoarece nu putem merge la o plimbare călare sau la o lecţie cu o frânghie în jurul pieptului calului, dar şi pentru că s-a dorit fericirea şi plăcerea calului de a se simţi mai liber, s-a inventat acest frâu. Mecanismul său este simplu: este ca un frâu obişnuit, doar ca desigur nu mai are zăbală, iar controlarea calului se face prin împingerea dinspre partea opusă a celei care dorim sa-l mânuim. Gâtarul este prelungit până la inelul ce uneşte botarul cu piesa facială şi trecut prin el. Acesta va fi legat de un alt inel, care la rândul lui va fi legat de dârlogi. Am făcut câteva schiţe cu acest frâu, pentru a vă ajuta să-l înţelegeţi mai bine.
Eu nu sunt împotriva zăbalei, deoarece putem observa că gura calului parcă a fost modelată special pentru ea. Zăbala nu este cea care îl distruge pe cal,(deşi recunosc ca acele fierătănii întortocheate şi complicate sunt destul de nesănătoase) ci omul, căci orice obiect pe care pune el mâna poate deveni armă sau instrument de comunicare; omul a inventat totuşi mii şi mii de cureluşe sau alte obiecte care au scopul de a încorda calul, de al face să pară „graţios”, dar defapt nu sunt decât rezultatul unei înţelegeri proaste cu calul...Din toate acestea putem să spunem că dragostea necondiţionată, armonia deplină dar şi respectul sunt defapt calea către acel drum al înţelegerii, al contopirii cu sufletul şi cu gândurile calului...